Pandișpan cu cireșe și ciocolată albă

reteta_pandispan_cu_cirese

Pandișpan cu cireșe sau cu vișine? Când eram mică, una dintre prăjiturile mele preferate era pandișpanul – un desert nu foarte dulce, dar tare potrivit pentru zilele de vară.

Aș minți dacă aș spune că nu mai face parte din lista deserturilor preferate. În orice moment aș savura un deliciu cu vișine, cireșe sau cine mai știe cu ce alte fructe, până când m-aș rostogoli 🤭

Fiindcă este sezonul cireșelor și am tot avut parte de ele în ultima perioadă, m-am gândit să reinventez puțin desertul clasic și să fac un pandișpan cu cireșe și ciocolată albă.

Am avut puține emoții fiindcă nu știam cum se va comporta ciocolata într-un asemenea aluat, însă a ieșit chiar mai bine decât mă așteptam. Super pufos, nu foarte dulce și cu o aromă subtilă de ciocolată albă.

Mai jos găsești toate ingredientele și pașii pe care trebuie să-i urmezi pentru a face deliciul! Dacă pregătești rețeta de pandișpan cu cireșe, nu uita să-mi dai tag pe Instagram sau pe Facebook ca să văd cum ți-a ieșit ✨

Pandișpan cu cireșe și ciocolată albă

Timp preparare

20

minute
Timp gătire

45

minute
Total time

1

ora 

5

minute

Ingrediente

  • 180 g făină

  • 50 g zahăr

  • 7 g praf de copt

  • 3 ouă

  • 80 g unt

  • 70 ml lapte

  • 80 g ciocolata albă

  • 200 g cireșe fără sâmburi

  • 2 lingurițe zahăr

  • sucul de la o jumătate de lămâie

Mod de preparare

  • Pregătește un recipient pe care-l poți pune pe foc și topește untul în el
  • Spală și curăță cireșele de codițe și de sâmburi. Adaugă două lingurițe de zahăr și sucul de la o jumătate de lămâie peste ele
  • Toacă ciocolata albă în bucăți mici și pune-o de-o parte până când pregătești compoziția pandișpanului
  • Într-un bol adaugă ouăle și zahărul. Mixează totul timp de 4 – 5 minute la viteză mare
  • Adaugă peste compoziția rezultată laptele și untul. Mixează pentru 2 minute
  • Amestecă praful de copt cu făina. Cu ajutorul unei linguri, toarnă în ploaie făina peste compoziția rezultată și ai grijă ca toate ingredientele să fie încorporate
  • La final, adaugă în bol ciocolata tăiată bucăți
  • Toarnă compoziția rezultată într-o tavă unsă cu unt, apoi presară cireșele. Nu turna cireșele direct din bol în tavă pentru că nu vor fi distribuite uniform și riști ca tot lichidul să ajungă în compoziție. Scurge lichidul, apoi așază cu atenție cireșele pe toată suprafața compoziției
  • Pune tava în cuptorul preîncălzit la 180 grade pentru 45 de minute. Prăjitura este gata atunci când suprafața este rumenă, iar în casă miroase amețitor a cireșe și a pandișpan. Dacă ești de părere că nu este gata, fă testul scobitorii
reteta_pandispan_cirese_ciocolata_alba
atelier_de_prajiturit_pandispan_cu_cirese
pandispan_cu_cirese_si_ciocolata_alba
0 0 vote
Article Rating
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments