Chec cu mac și fulgi de migdale

chec cu mac atelier de prajiturit

Pentru acest delicios chec cu mac și fulgi de migdale am fost inspirată de motanul nostru, Mac 🙂 În vară, când l-am salvat de pe străzi, l-am numit așa pentru că este negru fix ca un bob de mac – îl trădează puțin albul de pe gât și burtică.

În plus, tot stând și gândind ce delicii să mai pregătesc, mi-am dat seama că n-am mai mâncat nicio altă prăjitură cu mac de când eram mică și una dintre mătușile mele pregătea un desert super bun cu mac, cocos și cremă de vanilie.

Așa că, dacă ai chef de un desert super, super ușor de făcut, pufos și parfumat, această rețetă chiar cred că ți-ar plăcea.

Majoritatea ingredientelor sigur le ai prin casă, însă trebuie musai să faci rost de mac și esență de migdale.

Atunci când te apuci de glazură, amestecă cu un tel zahărul pudră și laptele pentru a se dizolva cum trebuie.

Dacă încerci și tu preparatul, nu ezita să postezi pe Instagram sau Facebook, și dă-mi tag ca să văd cum ți-a ieșit ✨

Chec cu mac și fulgi de migdale

Timp preparare

10

minutes
Timp gătire

45

minutes
Timp așteptare

15

minute
Părjitura este gata în

1

hour 

10

minutes

Ingrediente

  • 180 g făină

  • 1 tsp praf de copt

  • un vârf de sare

  • 100 g unt topit

  • 100 g zahăr alb

  • 3 ouă

  • 1 tsp esență de vanilie

  • 1/2 tsp esență de migdale

  • 118 ml lapte

  • 30 g semințe de mac

  • INGREDIENTE DECOR
  • 120 g zahăr pudră

  • 1/2 tsp esență de vanilie

  • 1/2 tsp esență de migdale

  • aproximativ 35 ml de lapte

  • 30 g fulgi de migdale

Mod de preparare

  • Preîncălzește cuptorul la 170 grade și unge cu puțin unt tava în care vei face checul.
  • Într-un bol amestecă făina, praful de copt și sarea.
  • Topește untul și amestecă-l într-un castron împreună cu zahărul.
  • Adaugă ouăle, pe rând, și toarnă extractul de vanilie și cel de migdale.
  • Toarnă în fir subțire laptele, apoi făina, și amestecă până când compoziția este omogenă.
  • La final, adaugă semințele de mac și încorporează-le cu atenție.
  • Toarnă compoziția în tava pregătită și pune-o la cuptor pentru 40 – 45 de minute. Poți face testul scobitorii pentru a afla dacă este gata checul.
  • După ce minutele trec, scoate tava din cuptor și lasă checul să se răcească pentru 10 – 15 minute.
  • Între timp, pregătește glazura. Amestecă zahărul pudră cu extractul și toarnă laptele câte puțin pentru a ajunge la consistența dorită. Este important să amesteci bine cu un tel compoziția pentru a nu-ți rămâne pietricele de zahăr pudră, așa cum au rămas la mine 🙃
  • Așază checul pe grill-ul de la cuptor, cu o tavă sau o hârtie de copt sub tavă, și toarnă glazura peste el. După ce s-a mai întărit, pune desertul pe un platou și ornează-l cu fulgii de migdale.
0 0 vote
Article Rating
guest
0 Comentarii
Inline Feedbacks
View all comments