Pentru postarea de astăzi am ales un preparat aproape banal, însă cu un aspect vizual foooarte plăcut! Iar de gust, nici nu mai zic! 🙂

Cei mici adoră fructele, astfel rețeta de astăzi este perfectă pentru ei. Ingredientul surpriza este MĂRUL, iar plăcinta cu mere sau ștrudelele au reprezentat întotdeauna un desert rapid și gustos.

V-am propus pentru astăzi un ștrudel buclucaș, cum îmi place mie să îi spun, și anume ștrudelul împletit cu mere. Deoarece țin foarte mult ca toate preparatele să fie făcute de la zero, am decis să vă împărtașesc toți pașii necesari pentru a crea un desert delicios.

Ingrediente pentru aluat:

  • 220 g făină
  • 25 g drojdie
  • 20 g miere
  • 1 ou
  • 80 ml de lapte
  • 1 vârf cuțit de sare
  • 125 g unt + 1 lingură făină

Ingrediente pentru umplutură:

  • 4 mere medii
  • 20 g miere
  • 20 g stafide
  • coaja rasă de la o lămâie
  • 1 linguriță scorțișoară

Vom începe mai întâi cu aluatul. Pentru început punem 4 linguri de lapte într-un pahar si dizolvăm cele 25 de grame de drojdie. Amestecăm făina, oul, laptele, mierea, sarea și drojdia dizolvată. Dacă considerați ca aluatul este prea lipicios, puteți să mai adăugați puțină făină până când credeți că este un aluat potrivit. Îl lăsăm să se odihnească timp de 30 de minute, acoperit cu o folie de plastic.

Ne vom ocupa de umplutura ștrudelului. Vom curăța merele și le vom da prin răzătoare. Le călim puțin la foc mic, apoi le amestecam cu stafidele, mierea, scorțișoara și coaja de lămâie.

Înainte sa punem aluatul pe masa de lucru, amestecăm cele 125 grame de unt cu făina. Întindem foaia de aluat, punem compoziția de unt, impaturim foaia în două și întindem iar foaia până când ajunge la dimensiunea dorită. Deoarece nu am apucat să fac poze în momentul în care am făcut ștrudelul, am încercat să găsesc o poză care să arate cât mai bine cum se realizează împletitura acestuia.

Pe centrul foii de aluat vom pune compoziția noastră de mere rase aromate. Pentru că am dorit ca ștrudelul meu să capete o culoare ușor aurie, am bătut un ou și am uns preparatul cu o pensulă din silicon. Ștrudelul se lasă să se rumenească ușor, în cuptorul preîncălzit la 180 de grade, pentru 25-30 de minute.

Într-adevăr, aceasta este o rețetă mai greuță dacă doriți să pregătiți și aluatul, însă dacă sunteți pe grabă și doriți să pregătiți un desert spectaculos și foarte gustos, puteți opta pentru aluatul de foietaj din magazine și munca deja se înjumătățește. 🙂

 

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *